“the people in this towns are asleep. night, day, at work, sleepwalkers.
we wake them up.”

“the people in this towns are asleep. night, day, at work, sleepwalkers.
we wake them up.”
discutie la un seminar la care se discuta cartea lui Kolakowski:
“-spuneti-mi domnule, dumneavoastra suferiti de horror metaphysicus?”
“- uneori, dimineata.”
Ma fascineaza discutiile despre sfarsitul lumii, nasterea si moartea universului, aprinderea si stingerea soarelui, geneza si apocalipsa si alte chestiuni asemanatoare. Cu cat sunt mai triviale, cu atat mai bine. Cu cat oamenii care le poarta au convingeri fundamental diferite, cu atat mai bine. Cu cat se ciocnesc mai multe lumi intime, cu atat mai bine. Cand vine vorba de moarte, transpusa in metafora “sfarsitului lumii”, oamenii devin foarte sinceri, chiar daca nu in mod direct sau in mod constient.
Introducerea fiind facuta, pot spune de la ce a pornit impulsul de a scrie randurile astea. M-am uitat la o emisiune pe TVR. Emisiunea lui Liviu Mihaiu. Tema era legata de sfarsitul lumii (in ce forma o sa vina si invariabil, ce o sa faca fiecare cu cateva momente inainte). Invitati au fost: Alexandru Mironov (in calitatea sa de autor SF), un astolog (nu imi mai amintesc numele), Florin Iaru (in calitatea sa de poet ateu, cel mai probabil), Oreste (in calitatea sa de semidoct), A.G. Weinberger (in calitatea sa de om foarte, foarte tare) si Laurentiu Gheorghe (in calitatea sa de asistent universitar, parca). Cu ce impresii am ramas eu in urma intregii “dezbateri”? (pun ghilimelele deoaredce fiecare vorbea absolut in lege sa) tanananam:
- atunci cand vorbesc de moarte, oamenii se gandesc mai intai la ceea ce le-a lipsit sau le lipseste in viata;
- discutiile despre sfarsitul lumii reprezinta o incercare de a transpune sensurile, directiile, certitudinile pe care noi le avem la o scara infima, la una incomparabila. apoi realizam un ocol absolut inutil, deoarece dupa ce am proiectat aceste sensuri, uitam de unde am pornit si le reproiectam din nou asupra noastra;
- pare mai important sa descoperim ordinea universala decat ordinea umana si presupunem ca intre ele ar exista o legatura de cauzalitate;
- discutiile despre sfarsitul lumii tind sa conduca la discutii despre existenta si natura divinitatii. (discutiile despre nasterea/crearea/aparitia lumii mai putin);
- la intrebarea “cum ti-ai petrece sfarsitul lumii?” sunt 2 mari tipuri de raspuns: primul: m-as imbata, as fura, m-as fute cu verisoara mea, etc. in orice caz, genul de actiune pe care ai face-o si maine daca nu ar trebui sa stai sa suporti consecintele dupa aia. si al doilea, de tipul, le-as spune celor dragi cat tin la ei, le-as cere iertare celor carora le-am gresit, etc. ei bine, eu nu inteleg, in cazul celui de al doilea tip de raspuns, de ce ar astepta atat de mult;
- in cazul discutiilor de genul asta persoanele care au studiat sau au avut tangente mai serioase cu filosofia tind sa ramana echilibrate;
- la intrebarea “ce ai face daca maine seara s-ar sfarsi lumea?”, A.G. Weinberger a raspuns: “as sta in jacuzzi, as bea un martini si as fuma un trabuc, pentru ca asta fac in fiecare seara”
in natura nu exista forme patrate. totusi, in jur vad multe paralelipipede cu unghiuri drepte. oamenii aleg sa le spuna casa. isi pastreaza pana si amintirile in forme din astea, iar gandirea comuna ordoneaza ideile dihotomic. se spune ca cea mai scuta distanta intre doua puncte e linia dreapta. poate ca este.
ne petrecem vietile cautand distanta cea mai scurta si doxa cea mai orto, iar oamenii de succes spun: “i’ll rest when i’m dead!”. well, nu pot stii sigur si sincer chiar sper sa nu fie asa, insa cel mai probabil when you’re dead… you’re dead, and if not, probabil ca vei sta intr-un loc foarte plictisitor gandindu-te ce bine ar fi fost daca te-ai fi relaxat putin si in viata. cineva a spus ca nu avem absolut nici un motiv sa credem ca adevarul, o data descoperit, se va dovedi a fi interesant. cam asa e si cu moartea de dupa viata sau viata de dupa moarte, spune-i cum vrei.